Timişoara - Accident grav de circulaţie, în această seară, pe Calea Aradului. Un tânăr care mergea pe trotuar şi-a pierdut viaţa din cauza unui şofer terbilist şi inconştient, care l-a lovit în plin cu un autoturism Ferrari.
Conducătorul Ferrari-ului de culoare neagră a venit cu viteză foarte mare pe sensul dinspre Calea Aradului spre Piaţa Mărăşti, în drept cu benzinăria Lukoil se pare că a încercat să depăşească prin stânga, pe celălalt sens de mers, trecând peste linia continuă, a acroşat un taxi, s-a învârtit pe şosea, după care s-a izbit de stâlpii din beton ai viaductului.
În urma impactului, până să se oprească în viaduct, Ferrari-ul a lovit doi tineri care mergeau pe trotuar, un băiat şi o fată. Unul dintre pietoni, băiatul, a murit în scurt timp la spital. Fata a scăpat cu răni uşoare. Deşi tânărul zăcea inconştient pe trotuar, în spatele maşinii, şoferul bolidului şi tânăra din dreapta sa au fugit imediat de la locul accidentului. Asta, deşi în zonă se adunase foarte multă lume. Martorii oculari povestesc că şoferul Ferrari-ului cu numerele de înmatriculare TM-01-COC a venit cu viteză mare şi cu muzica foarte tare încă dinspre Calea Aradului. După ce a trecut de intersecţia de la mall, a călcat şi mai tare pedala de acceleraţie. „Venea cu viteză în spatele meu, deşi avea maşini în faţă şi ambele benzi erau ocupate, se mergea în paralel, chiar m-am întrebat cum o să frâneze... Dintr-odată l-am văzut pe contrasens. Am frânat brusc”, povesteşte unul dintre martori. Pentru că nu mulţi sunt cei care au Ferrari negru în oraş, mama şi prietenii şoferului fugar au sosit imediat la locul accidentului.
Poliţia a început o anchetă în acest caz.
sursa: www.tion.ro
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu